Mă frig picioarele de porţelan rusesc.
Coji de mere uscate
din loje rânjesc
măşti, buze ameliorate.
Pe scena cu firimituri de pâine
dintr-un ziar slinos
se înalţă o cortină.
Noaptea aici îşi are dormitorul
actorul tuberculos.
În piesă e locotenent. Un june
-ndrăgostit de-o mesalină
cu părul prins în iadeş de vrabie.
“Sufleorul?”
“Nu-i. S-a-mbolnăvit de rabie.”
Aplauze, aplauze, aplauze.
“Nu, nu sunt reverenţe de sfârşit.
În rol m-aplec
să mâzgălesc în vid,
să rotunjesc cuvinte c-un gest de A, de Ze
nicicum în faţa cojilor să plec.”