|
|
Din butcă te-au culcat în living-room, Ulia.
Ţi-au pus cârjele pe umeri ca pe un soţ beat.
Te-au amăgit cu o Dunăre care te va înjura de mamă.
Să le spui oamenilor noştri că numele meu îşi caută sânul cu lapte.
Eu caut oul de lişiţă în care mama mea coace eternă eclere.
Ştiu, Ulia, tu vei muri pentru că pâinea nu va mai dospi pe lijancă.
Ulia tu vei muri, la Galaţi fără stuful
din jurul casei.
Poezia mea este izvor de drept pentru pescarii
care plâng în faţa camerelor de filmat.
Poezia mea este un gard de lemn putrezit
într-un sânge care a refuzat cronicile.
Ulia, tu plângi acum la Galaţi
ca un pescar după lotcă
ca un pescar după fiu
ca un pescar după mamă
ca un pescar după întâia pereche de cizme de cauciuc.
Te-au smuls din gardul de stuf
tu, poartă scundă, inutilă.
La Galaţi, ah, la Galaţi moare Ulia mea. Moare Stipan. Moare gardul de stuf.
Te-au culcat din cuhne în living room.
Ţi-au dat berda jos şi ţi-au pus căciula omului de zăpadă
ca să râdă paţanii
care nu ştiu cum te va plânge Ivan
Ivan-crivăţul, Ivan-pescarul, Ivan-gardul de stuf.
Ulia, stuful nu a încetat să bată!
Glosar
berdă-şal de iarnă
butcă-casă mică
cuhne-cameră de mijloc
lijancă-pat din chirpici
paţan-copil între 6-10 ani
Tata doboară salcâmul. Îi spune o poveste moldovenească
să se desprindă scoarţa.
Judecata bună din care face tata ţuică.
Straşnică beţie de salcâm.
„Diet, vino să tăiem salcâmii pentru cocină şi ţuică!”
„Unde? La Doi Salcâmi”?
„La Doi Salcâmi”, preotul Serghei desenează cu cizma în pământ.
Femeile îi renasc la Doi Salcâmi copilul mort de dizenterie.
Femeile de la Doi Salcâmi nu miros a chizeac, nici a casă prăvălită.
Au fustele roşii şi sticlele destupate, dragele de la Doi Salcâmi.
La Doi Salcâmi preotul Serghei vinde bluza de lână
a bunicii mele Ecaterina, cadou de mamă.
Mandatariha o despleteşte. Îşi face ciorapi.
Seara îmi aduce cârjele lui Serghei.
Judecată de salcâm, întinde-mi-te pe frunte!
Timp nebun când copiii mâncau dude în cimitir!
Timp bătrân când fetele dansau murdare la Doi Salcâmi!
Timp sălbatic când se răsuceau femeile la horă
şi lumea nu-mi spunea nimic!
Furnicile mi se urcau pe zgârieturi,
oamenii se ţineau de mână la „Isaia dănţuieşte”.
Tinerii cinstesc bătrânii cu ţuică albă.
Judecata bună de salcâm
a oamenilor înscrişi în lista de Italia!
Glosar
Mandatariha-vânzătoarea
Mamă, sunt bine, valsul meu descrie un buzunar peticit,
pe şorţul ciroticei Palagheia.
Ah, în jurul ochilor tăi, valsul meu descrie un buzunar peticit.
M-am mutat din vechea mansardă, între pereţii unui clopot
şi, cu vecerniile strânse, îl voi face pe diet să meargă din nou.
Să-i spui aşa – a zis Katka: „Lazăre, aruncă-ţi cârjele,
o să valsăm în ritmul unui buzunar peticit!”
Pe canalul Cerneavca, apa se sfinţeşte singură,
într-un vals, pe marginile unui buzunar peticit.
Paclon lui Elmen, uitat de papură!
Paclon lui Tihon, cu nume de linişte!
Paclon ţie, mamă, cu ochi de animal rar!
Glosar
Paclon ! – Salutări !
Câinii mei. Copite nepotcovite în fugile lui decembrie.
Părinţii mei au cântat despre vâsc.
O să-i găsesc mormântul după crucile proaspete.
Câinele alb adulmecă mâinile tatălui nostru pe numele ei.
Părinţii mei au adus în casă un vâsc.
E un dud imens în sus. E intuiţia celor rechemaţi, în sus.
În procesiunea vulpilor, cizmele rămân în urmă.
Părinţii mei au mâncat din vâsc.
Sunt urme pentru câinii care duc spre casă.
Mai sunt urme care duc spre casă. Merg cozile înainte.
Părinţii aşează pe pragul meu un vâsc.
Dumnezeu a îngheţat lângă plop
când cel mai mic dintre noi s-a îmbătat cu rachiu de vâsc.
Iarna tătarii au aruncat un ochi spre mare.
Pădurea Letea. 31.12.2008
În herghelie era un mânz murdar când tu plângeai.
Nu ştiam dacă trebuie, mai întâi, să-i şterg lui nămolul din ochi sau ţie lacrimile.
Şi, până la urmă, ţi-am şters ţie ochii, el e mânz şi tu eşti mamă.
Eşti una dintre acele mame care-şi fac copiii să dea de pomană
după ce le-ai dat mâncare mestecată cu gura ta, cu saliva ta
ca să nu se înece mâncând pâine.
Eşti una dintre acele mame
care atunci când moare propria ta mamă, bunica mea
tu plângi şi strigi “Copilul meu! Copilul meu!”
De ce plângi mamă ? Copilul tău are ani, iar mama ta are lemnul de nuc ascuns in pod!
De ce plângi pentru mine, mamă, când mama ta moare ?
În neamul meu e lege scrisă
ca femeile să nu-şi plângă mamele atunci când plâng copiii.
În neamul nostru e lege în piele
ca femeile să plângă în nisip,
lacrimile să se absoarbă repede.
Şi-a snopit din bătaie mama până ce aceasta şi-a dat ultima suflare.
Servitoarele râd. Curtezanele chiuie. Regina Mamă loveşte cu piciorul în scaun.
Arde, mamă, leagănul cu care ne apropiam de oameni!
Servitoarele râd.
Măgarul îşi mută crucea de pe spate şi o îngroapă în pământ.
Măgarii nu mai sunt sfinţi.
Sătenii sunt îngroziţi de bărbatul care şi-a ucis cei cinci copii.
Regina Mamă îşi doreşete o mamă. Primeşte o rochie din catifea roşie. Regina mamă mulţumeşte pentru mamă.
Femeia a vrut să se sinucidă, dar s-a răzgândit.
Servitoarele strâng farfuriile murdare. Botniţele miros a salivă învechită.
Frumoaso, cu pistruii copiilor tăi abandonaţi în ploaie!
Frumoaso, cu reginele care fug din palate
ca să chiuie la porţile scunde!
Frumoaso, cu mamele care-şi târâie sufletul
pe prispa copiilor patricizi!
Adoarme-mă cu acelaşi cântec de leagăn!
Milesianul stă pe lijanca pe care a murit bunicul tău, Tutov.
Masează pielea copilului cu ulei de cătină,
iar cu degetul în albie îţi spune „Ninucika, apa e totul”.
Tu ştii, apa e mâna dreaptă, apa e oracolul, apa e rugăciunea de seară
pe care o învăţăm de mici, de mici ne învaţă preoţii cu odăjdiile ude.
Îmbrăţişând milesianul îi spui : „Adu-mi biberonul cu lapte pentru copil şi nu mai sta cu picioarele goale pe ciment!”
Ninucika, tu îi pui ciorapi de lână, cimentul e rece, el te îmbracă
în cămaşa de noapte, îţi pune şalul pe umeri şi nemurirea în picioare.
copilul nu mai plânge când simte miros de mamă.
Glosar
Lijancă – pat din chirpici tipic lipovenesc, comunicând cu pecica(sobă) şi plita, care se încălzeşte prin încălzirea plitei.
“Cărţile sunt lungi scrisori adresate prietenilor.” Jean Paul
Lilca, dura, ucrainenilor nu le plac merele noastre.
Mama mea, Liuba are acum cincizeci de riduri
şi nu ştie să le spună nu
aşa cum ţiganii nu ştiu să spună “nu te iubesc”.
Limbajul ţigănesc nu are “nu te iubesc”.
Lilca, dura, bomboane albastre avem şi noi la bufet.
Pe malul ucrainenilor, sârma ghimpată creşte din penele de lişiţă
în timp ce eu renunţ ca o ancoră
să mai urmez vreo corabie.
În timp ce tu devii Liliana Constantinescu.
Astăzi dezertez ca soldaţii dopaţi cu LSD.
Dezertez într-un câmp de-o palmă.
Unde pirandele se vopsesc cu Gerocossen blond.
Lilca Ditcov, au bătut clopotele de utrenie.
Aruncă porumbul.
Viedmele vor închide poarta.
S-au încuiat preoţii în casa ta.
Glosar
Dura ! – Proasto !
La ora zece, cade ultima semilună
şi nu se aude, în surdină, decât promisiunea lui Mahomed
că toţi credincioşii vor primi în Rai o hurie.
La zece jumate sângele lumii se adună în rigole
ca să-l vadă o privire mai tristă ca a fetei afgane
în timp ce
ţigăncile cântă lângă containerele din Berceni.
La unsprezece fix se pregăteşte o nouă revoltă de Amritsar
încă nu zboară corbii, dar tot vor răpăi mitralierele,
apoi la capătul ţevilor vor veni şi Eriniile.
E un inevitabil gust de pelin în ceaiul de mentă
cana se sparge de zid ca o inimă
şi nu se aude decât nepotul vecinei târşâind sania pe scări.
La unsprezece şi douăzeci sună reminder-ul.
Îmi amintesc
că avem uşă nouă şi degete care au uitat cum se bate
cum se sună, cum se pun pe rană.
La miezul nopţii un copil moare înjunghiat
când Lakme se otrăveşte cu frunzele de datura.
Nu se aud decât bliţurile aparatelor de fotografiat
şi Gorunul mut ca o lebădă pregătind copiilor ucişi sicriul.
Îmi torn vin roşu pe câteva frânturi din Delibes.
Aş vrea să mă audă din ambulanţă,
la 19 ani meriţi să ţi se cânte din Delibes în timp ce mori.
La unu noaptea se tace din nou.
Firesc ar fi, Nina, ca digul să-ţi aducă herghelii de cai sub unghiile negre
când tu îl strigi pe Maliuc.
Gemenii caută sub nuferi grădinile suspendate ale Semiramidei
şi se întorc acasă spunând
“Mamă, n-am găsit decât un cuib de bizam şi un plaur fără ouă de lebede, ca un hadâmb!”
Despre valuri se spun multe războaie
gemenii tăi detonează calendarele sub ape
şi doar bătrânii se grăbesc să strângă lunile
în care au aprins sfinţilor lumânări.
Gemenii tăi blonzi au uitat ziua în care balta a devenit a doua lor placentă.
Mi-e teribil de somn şi tu, Nina, mi te aşezi pe pleoape
cu şoldurile ca o lună, de 31 de zile, împlinită.
Uneori te ridici, mă trezesc şi le întind gemenilor tăi 50 mii
şi un pumn de porumb pentru malanca,
un pumn de porumb pentru străzile cu şanţuri de mentă.
Mă înţeleg în picioarele tale desculţe mai bine ca într-o autobiografie.
Mergi, Nina, mergi, umple-mi paharele şi străzile, umple-mă.
|
|