Dincolo de uşă încep eu.
Cu şoaptele tale de mână
prin smocurile de lumină
în jocuri de-a v-aţi ascunselea m-avânt.
Mă sparg în cioburi staminele
florilor uscate din glastră.
Printre globulele sângelui tău
mă dezbrac de corp
pentru eternul preludiu.
Pe genele tale m-aşez ca o curtezană
în braţele unui comandant.
De pulsul tău mă prind ca de balustradă
atunci când urc scările
să mă înalţ pînă [...]
Dintr-un pahar de vin roşu
o iluzie şi-a spus primul cuvânt
la început a fost cuvântul, dar nu l-a auzit nimeni.
Dintr-un pahar de vin roşu văd toţi oamenii frumoşi ca din inimă.
Dintr-un pahar de vin roşu iubirea e primul om în stat,
frica e o târfă,
o pălmui, o prind de sâni,
sfârşind într-un extaz erotic de mahala.
Într-un pahar de [...]
Îmi spui
că lebedele cele două
sunt doar două gondole
că nu merită lacrimi
două bărci de lemn.
Nu pentru că plaurul n-ar putea fi o Veneţie
cojile însă,
un pui
acum pe umăr urcându-mi-se
nu pot mima un carnaval,
un nou născut îţi plânge-n braţe,
iar tu îmi spui că se preface?
Prefă-ţi frunzele însângerate ochi fardaţi,
prefă-te toamnă bal mascat
prefă-te sânge o purpurie crinolină!
Ştim amândoi
nu e [...]
Să nu-mi spui că apusul
nu e gingia şubredă a zeului,
ce trebuie să fie zeu
ca să avem ce uita,
rânjind cu dinţii de marmură albă,
crucile care explică de ce cresc atâţia meri în lume:
când sădeşti păcat, păcat va creşte
L-am văzut azi dimineaţă cu gingiile roşii,
pictorii-i făceau tablou-n parc numindu-l „Răsăritul”.
Privea sângele născuţilor de astă noapte
cum le curge-n [...]
Mă tem de tine ca de-un vis profund,
de-acea cădere nesfârşită-n gol
Ea spune îngrozită dând nas în nas cu ziua :
„am visat o cădere în gol!”
dar ea se teme de legi şi de apocalipsă.
Mi-aş irosi toate vieţile înnodându-le cap la cap
să cobor ca pe funie în gol
să pun eu stindardul de deţinător.
Aş fi atunci [...]
În curte, mama agaţă apusul pe sârmă
alături de hainele pescăreşti
agaţă bătrânele ceruri pe urmă
mai ia o albitură, o prinde şi pe ea în cleşti.
Două ciubote mici din blug, cu toc înalt
erau pantofii mei de damă
când celei ce mă-nvăţa să mă încalţ,
fără să-mi spună înţelepţii,
am început să îi zic „mamă”.
Apusul stă în cleşti pe sârmă,
pantofii [...]
(glasul spectatorului)
Pe scena mâncată de carii
roluri de jucat nu mai sunt.
Se mai aud notele
unor demult cantate arii
şi-o muscă într-o strachină cu unt.
A mai rămas doar un sufleur peltic,
fantoşa unui păpuşar în frac,
fantoşa-şchioapătă-n aksak
cu păpuşaru-i cataplectic.
Din meri se stinge jarul
izvoarele seacă, morile gem.
“De ce timpul nu înlemneşte – se-ntreabă păpuşarul
ca mine sau ca [...]
În rădăcinile de stuf revăzusem acel an
cu rochie roşie şi pantofi mărimea zece,
mă-ndepărtam cu tata-n lotcă de liman
iar stufu-n amintiri mi se grăbea să plece.
Soarele, cu o vădită parodontoză,
cădea în genunchi ca un miel decapitat.
Unde-s apusurile ca gingiile de sugar sau răsăritul ca o roză?
Sau poate e acelaşi soare, de alţi pantofi reinventat.
Câinele şchioapătă de-un ochi
printre cioburi de sticle şi dinţi.
Copilul cu destin de pesmete
cotrobăie prin băşicile din călcâi
după fântâni de sete.
Câinele copil din copilul câine
îşi caută de sânge
pe străzile cu prunci pavate.
Frunzele uscate de sub plop
azi îi sunt străine.
E cald însă
în bustul şi mâinile unei statui decapitate.
Mă frig picioarele de porţelan rusesc.
Coji de mere uscate
din loje rânjesc
măşti, buze ameliorate.
Pe scena cu firimituri de pâine
dintr-un ziar slinos
se înalţă o cortină.
Noaptea aici îşi are dormitorul
actorul tuberculos.
În piesă e locotenent. Un june
-ndrăgostit de-o mesalină
cu părul prins în iadeş de vrabie.
“Sufleorul?”
“Nu-i. S-a-mbolnăvit de rabie.”
Aplauze, aplauze, aplauze.
“Nu, nu sunt reverenţe de sfârşit.
În rol m-aplec
să mâzgălesc în [...]