La unsprezece fix se pregăteşte o nouă [...]]]>










La ora zece, cade ultima semilună
şi nu se aude, în surdină, decât promisiunea lui Mahomed
că toţi credincioşii vor primi în Rai o hurie.
La zece jumate sângele lumii se adună în rigole
ca să-l vadă o privire mai tristă ca a fetei afgane
în timp ce
ţigăncile cântă lângă containerele din Berceni.

La unsprezece fix se pregăteşte o nouă revoltă de Amritsar
încă nu zboară corbii, dar tot vor răpăi mitralierele,
apoi la capătul ţevilor vor veni şi Eriniile.

E un inevitabil gust de pelin în ceaiul de mentă
cana se sparge de zid ca o inimă
şi nu se aude decât nepotul vecinei târşâind sania pe scări.
La unsprezece şi douăzeci sună reminder-ul.
Îmi amintesc
că avem uşă nouă şi degete care au uitat cum se bate
cum se sună, cum se pun pe rană.

La miezul nopţii un copil moare înjunghiat
când Lakme se otrăveşte cu frunzele de datura.
Nu se aud decât bliţurile aparatelor de fotografiat
şi Gorunul mut ca o lebădă pregătind copiilor ucişi sicriul.
Îmi torn vin roşu pe câteva frânturi din Delibes.
Aş vrea să mă audă din ambulanţă,
la 19 ani meriţi să ţi se cânte din Delibes în timp ce mori.
La unu noaptea se tace din nou.

Despre valuri se spun multe [...]]]>






Firesc ar fi, Nina, ca digul să-ţi aducă herghelii de cai sub unghiile negre
când tu îl strigi pe Maliuc.
Gemenii caută sub nuferi grădinile suspendate ale Semiramidei
şi se întorc acasă spunând
“Mamă, n-am găsit decât un cuib de bizam şi un plaur fără ouă de lebede, ca un hadâmb!”

Despre valuri se spun multe războaie
gemenii tăi detonează calendarele sub ape
şi doar bătrânii se grăbesc să strângă lunile
în care au aprins sfinţilor lumânări.
Gemenii tăi blonzi au uitat ziua în care balta a devenit a doua lor placentă.

Mi-e teribil de somn şi tu, Nina, mi te aşezi pe pleoape
cu şoldurile ca o lună, de 31 de zile, împlinită.
Uneori te ridici, mă trezesc şi le întind gemenilor tăi 50 mii
şi un pumn de porumb pentru malanca,
un pumn de porumb pentru străzile cu şanţuri de mentă.
Mă înţeleg în picioarele tale desculţe mai bine ca într-o autobiografie.
Mergi, Nina, mergi, umple-mi paharele şi străzile, umple-mă.

Dintr-o traistă mică a luat o fâşie de hârtie, a compostat-o [...]]]>






Din geantă şi-a scos un carnet de un leu
şi, cu siguranţă, ornitologii nu boteazau păsări cu numele ei.
Mi-am propus s-o dizolv în mine ca pe-o fotografie
poate voi admite că trăiesc
poate înnebunesc şi îmi revin
poate o s-o iubesc şi o chem la un ceai din respect.

Dintr-o traistă mică a luat o fâşie de hârtie, a compostat-o şi i-a găsit perechea între bilete.
Nu mi-am permis s-o privesc, dar după miros şi-a dat seama că-mi pare rău.
Pentru ea, pentru mine.
Părea să nu fi mâncat dimineaţa lapte cu fulgi
şi mâinile îi erau de mamă.
Părea să se fi trezit de la cinci lăsând pe televizor 10 lei pentru un prânz
si buzele îi murmurau un psalm arctic.

Miroseam atât de tare a regret încât geamurile au întors capul
pentru femeile purtătoare de bibliorafturi cu compostate
pentru naftalina în care stă alaindelon-ul mamei.
Şi chiar de-aş scrie pe fiecare perete, cărămizile mucegaiesc părerile de rău.
Îi căutam pe jos lacrimile cu nesaţ ca pe-un pahar cu limonadă
dar era doar o femeie ce păstrează biletele compostate şi nu priveşte în ochi
decât atunci când primeşte o palmă peste faţă
pentru că a greşit pasul la braşoveanca.

Am uitat [...]]]>






Am uitat să-ţi spun.
A trecut o procesiune de evanghelişti
de când ne-am cunoscut.
Se adunau arhipelagurile sub felinar lăsau oceanele dezmembrate
când ne-am spus noapte bună şi fugi să prinzi autobuzul.
A trecut o procesiune de evanghelişti
de când mi-ai spus să nu scriu poezii viscerale
Deltei nu trebuie să-I strâng vintrele în palme ca s-o ţin minte.

Am uitat să-ţi spun.
Primul plic avea sub bd. Obregia urme de cafea din termos
şi un varf de munte.
Vârful – ştii tu – pe care mâncam miere cu nuci şi stafide
şi cu degete iubind, uite, aia e poteca pe care trebuie să mergem.

Am uitat să-ţi spun.
Umbrele au stat atât de des pe ziduri împreună
încât ar suferi mai rău decât noi dacă ne-am despărţi.
Atat am vrut sa-ti spun.

Nu înţeleg de ce am urcat atât de sus să dansez când la fel de frumos se poate dansa cu picioarele pe pământ!

Căderea ta nu se mai sfârşea! Ologul cu [...]]]>






Să mai privim o dată, te rog, dansatorii.
Azi noapte ai căzut de la paralele.
Erai, printre lei şi oameni, dansatoare la circ!
Doamne, cât de sus dansai!Nu te ajungeau nici ţipetele!

Nu înţeleg de ce am urcat atât de sus
să dansez
când la fel de frumos se poate dansa cu picioarele pe pământ!

Căderea ta nu se mai sfârşea!
Ologul cu bască nu mai mânca seminţe
aplauda, aplauda, aplauda.
Căderea ta, mai spectaculoasă decât dansul pe sârmă.
Eu am întins mâinile.
Publicul ţi-a făcut loc
aşteptând să cazi, probabil, în piruetă.
Ce puteau face mâinile mele cu ultimul tău dans?!

Nu înţeleg de ce am urcat atât de sus să dansez
Când la fel de frumos se poate dansa cu picioarele pe pământ!
Eu ca orice femeie cu frică de Dumnezeu
te-am visat părăsindu-mă pentru o blondă.

Bătrânul de la metrou vinde cactuşi în pahar de plastic

Ce-i cu tine, draga mea? În deşertul nostru a început ploaia.
Vom cumpara iedere! Odată cu ele să urci din nou la paralele!

Mă opresc zilnic înaintea unor gânduri supreme care mi se promit şi abia când îmi oferi odată [...]]]>






Indiferent dacă mâinile noastre prind rugină
gândindu-se doar să se atingă
în penultimul cântec spaniol pe care mi-l dedici
mă aştept în orice clipă
să redescopăr vechile civilazaţii maya
ai, spiritualmente vorbind, destule căni cu nămol să uzi ruine
să reînvie îndată şi omul şi planta.

Mă opresc zilnic înaintea unor gânduri supreme care mi se promit
şi abia când îmi oferi odată la două toamne un buchet de crizanteme
îmi amintesc că uitarea a fost prima inimă care a bătut pentru mine.

Cât de neghiob să fii
să crezi că poţi descrie zădărnicia
mai frumos decât statuia Venusei din Milo?

Indiferent dacă nu mai au prin ce să doară bazilicile tinere
clopotele se aud dincolo de ceea ce e prea viu să fie zid
asurzitor pentru emisferele ce-am devenit.

un strop de [...]]]>






Cerul fără colţi de lupi, cerul naparlind de luceferi îmi răspunde
în acea notă mai cruntă, mai solemnă, cea mai cruntă, cea mai solemnă
din imnul unei ţări de curând cotropite
o notă ca o bătălie în retragere, o bătălie pe care n-am instruit-o eu,
deşi topiţi sunt soldaţii mei de plumb, ai mei, nu ai altora.

un strop de bere vărsat pe lemn, în primul rând, ca o lacrimă, nu?
Apoi? Apoi ca o bocitoare răsfrântă peste un mormânt.
De ce mereu o bocitoare?
Trebuie să fie o bocitoare pentru fiecare pui de vrabie căzut din cuib.
Rezso Seress nu mai plânge, eu plâng fără artă, mimând cu depravare suavele Gioconde deci, cine?

Şi până la urmă asta sunt, eu sau o zi stupidă de iulie însetând dintr-o neatinsă halbă de bere
o zi în care s-au ridicat cândva spânzurătorile în aplauze şi crengi de măslini
să nu mă suni!
lasă radio-ul şi relicvele să cânte fals maiestuoasa Sarabandă
acum, când Handel e doar bocet din berea mea, când e scrumieră întoarsă, când e fumător stins,
fals ca valurile Dâmboviţei, fals de carte plagiată.

Lasă-mă aşa la masă, cu scrumiera răsturnată ca o găleata goală înaintea primei plimbări în doi
o frunză uscată îmi spune da,
din toate vocile posibile o frunză uscată, în scrumiera fumătorilor stinşi, îmi spune da.

Un prozator mi-a spus „dă-ţi jos inelele de argint Altfel nu o să poţi urca din nou la paralele” N-am înţeles de ce ar trebui să dau jos Ca să pot urca? Cu ani în urmă trăiam intens pe calorifer Cu mâinile încărcate de inele Aşteptând să se trântească uşa liftului ca să ştiu dacă eşti tu. Nu-mi dădeam inelele jos, totuşi mă [...]]]>

Un prozator mi-a spus „dă-ţi jos inelele de argint
Altfel nu o să poţi urca din nou la paralele”
N-am înţeles de ce ar trebui să dau jos
Ca să pot urca?
Cu ani în urmă trăiam intens pe calorifer
Cu mâinile încărcate de inele
Aşteptând să se trântească uşa liftului ca să ştiu
dacă eşti tu.
Nu-mi dădeam inelele jos, totuşi mă urcam pe pereţi
Ca o privire de muribund pe patul de spital.

Între lumânări icoanele se dau jos de pe cruce
Ca să poată urca la cer
În rest, carnea stă bine pe mine, inelele pe mâini,
Eu pe calorifer
Blestemând cu salivă pe pumni pilitura de fier
Din fiecare atriu şi ventricul.
Ani de zile m-am încălzit cu o inimă de calorifer.
Nu am coborât nici pentru apă, aveam totul în mine,
Făcusem răni adânci, dar mi-ai venit, dragă paliativ
Am coborât împreună în ceară, ne-am înălţat la cer
Concurându-l pe Tatăl Nostru.
Ne permitem, ne-am îndrăgostit, dar răstignită
Am fost eu pe un calorifer ruginit.